Despre noi

Crowdfundingul (multifinanțarea) a demonstrat deja că are puterea de a transforma lumea într-un loc mai bun prin puterea oamenilor simpli care doresc să dea o mână de ajutor, să susțină un caz sau un proiect sau care au idei și talent dar nu și resurse. Revoluția tehnologică din ultimii ani și ascensiunea internetului au determinat ca această putere să se întărească continuu fără ca noi să ne dăm seama. România este tărâmul oamenilor cu multe idei bune, dar fără resurse de a le fructifica. Tocmai de aceea, potențialul neexploatat al multifinanțării este foarte mare în țara noastră, iar platforma TeSustin.ro își propune să fructifice acest potențial. Platforma TeSustin.ro e locul în care te poţi conecta cu oameni care pot şi vor să ajute. Suntem alături de tine la fiecare pas. Îți oferim sfaturi și încurajări și te ajutăm ca implementarea să fie fără cusur.

Platforma TeSustin.ro  este un proiect iniţiat de un tânăr ambiţios pe nume Andrei Duma, care și-a finalizat studiile universitare în domeniul științelor economice în Marea Britanie. Acesta şi-a dat seama că şi el şi-ar fi dorit să aplice cu un proiect de crowdfunding, însă la momentul respectiv, mediul de fundraising digital era aprope inexistent în România. Astfel, şi-a propus ca după finalizarea studiilor universitare va lansa o platformă de crowdfunding în România. După multă muncă privind informarea, planificarea și bugetarea, proiectul TeSustin.ro a început să prindă contur pe foaie, iar momentul decisiv a fost atunci când proiectul a câştigat o rundă de finanţare în valoare de 50.000 € din partea fondului structural European.

Iar acum, echipa noastră aşteaptă cu entuziasm noile idei care au potențialul de a schimba comunități și chiar lumea!

Nu eşti sigur cum să începi? Noi punem accent pe interacţiunea umană, aşa că un prim pas ar fi să intri în legătură cu noi. Cu ce iese în evidenţă ideea ta? Ce părere ai despre noi? Dar despre crowdfunding în general? Contactează-ne ori de câte ori doreşti să schimbăm păreri sau să discutăm despre IDEEA TA! Noi credem în tine şi vrem ca şi tu să ai încredere în noi! Împreună putem realiza lucruri minunate!

Andrei Duma, CEO TeSustin.ro

Echipa

Andrei Duma
Founder & CEO TeSustin.ro

Absolvent al facultății de Economie Financiară și Contabilitate în Marea Britanie la „Essex University”, Andrei s-a implicat încă din liceu în diferite organizații și proiecte care să aducă un beneficiu comunității. A fost activ în Consiliul Județean al Elevilor, iar continuând voluntariatul și în Marea Britanie a deținut funcția de Vice-Președinte al „Romanian Society”. De asemenea a fost angajat de Universitate pentru a îndeplini rolul de „Faculty Convener of Social Sciences”, rol decizional în toate comitetele executive de educație a Facultății. TeSustin.ro este primul proiect la scară largă a lui Andrei, proiect finanțat din bani europeni. Întrebat fiind despre ce l-a motivat să pornească acest start-up în țară, fondatorul tesustin.ro, Andrei Duma a declarat că “în momentul în care am ajuns în Marea Britanie la studii (University of Essex) am observat că studenții aveau oportunitea de a-și finanța orice fel de cheltuială aferentă studiilor. Mi-am dat seama că în România nu există o astfel de oportunitate pentru studenți. Astfel, m-am întors să-mi duc la capat visul printr-o initiativa antreprenoriala similară. Recunosc că m-a ajutat foarte mult și programul de finanțare PNDR 6.2 dedicat afacerilor non agrilcole în mediul rural. Câștigând o finanțare în valoare de 50.000 de euro am decis să nu mă limitez doar la domeniul educațional, ci să ofer oportunitatea oricarei persoane de a strânge banii necesari pentru împlinirea unei dorințe, de la publicarea unei cărți, de exemplu, și până la susținerea unei cauze umanitare.”


Mark C. Lukács
Partner & Chief Creative Officer


Este specialist în comunicare, relații publice și marketing și formator autorizat ANC. Pe lângă implicarea sa în proiectul TeSustin.ro, ocupă funcția de PR & Marketing Manager în cadrul R&R Group, firmă care coordonează editura Ratio et Revelatio și librăriile și cafenelele R&R din Oradea, este președintele fondator al Asociației Good Life Performers, organizație care dezvoltă și implementează programe cu și pentru tineret. Totodată, Mark oferă sprijin și consiliere mai multor organizații, printre care și Fundației Comunitare Oradea. În trecut, înainte de a-și fonda propia organizație, s-a implicat activ în Consiliul Național al Elevilor și diverse organizații nonprofit.

Printre interesele sale profesionale se află comunicarea și relațiile publice, marketingul online și cel creativ, managementul, brandingul organizațional și personal, organizarea de evenimente, responsabilitatea socială (societală) a întreprinderilor, dar și educația, cu precădere cea direcționată spre dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, a inteligenței emoționale, a celei financiare și a abilităților privitoare la creșterea performanțelor umane, în general.

În 2015, în cadrul unui program finanțat prin Fundația Comunitară Oradea, și-a lansat primul proiect editorial la Editura Aureo, NU STA în BANCA TA! – carnețelul tânărului motivat în care și-a descris lecțiile “învățate pe propria piele” în perioada anilor de liceu și a îndemnat tinerii să acorde atenție sporită dezvoltării lor personale și profesionale încă din perioada școlii. Iar în 2016, în cadrul unui program educativ omonim în care au fost implicați 750 de liceeni, a făcut parte din echipa de redacție a mini-ghidului de educație financiară pentru liceeni Be $mart.

În timpul liber, iubește să călătorească, să facă drumeții, să citească și să scrie pe blogul lui, www.marklukacs.ro.

Viziunea noastră

Ne propunem democratizarea mediului de fundraising din România, astfel încât oricine să poată să acceseze și să utilizeze mijloacele moderne și eficiente prin care îşi pot îndeplini visurile și-și pot dezvolta și implementa proiecte.

Misiunea noastră

Să ajutăm toate proiectele creative să prindă viaţă, iar noi să creştem alături de ele. Succesul nostru depinde de măsura în care ne-am îndeplinit această misiune. Doar aşa vom putea deveni platforma nr. #1 de crowdfunding din România, iar proiecte clienţilor noştri vor putea avea un impact real în comunitatea lor.